Cărțile noastre de bebe

Cărțile noastre de bebe
Salutare dragilor, ce mai faceți?
Noi creștem, descoperim lucruri noi, învățăm să și mâncăm de o săptămână .. ce mai? Am o fată mare!
Nu v-am mai scris de ceva vreme, timp în care am mărit considerabil biblioteca de cărți a piticei.
Azi vă voi arăta câteva dintre cărțile noastre de bebe.

Primele cărți pe care le-am cumpărat sunt cele de la editura Gama pe care le-am cumpărat în timpul sarcinii. V-am mai vorbit despre ele și aici.

DSCN6134

Cărțile sunt făcute special pentru bebeluși, au contrast foarte mare și sunt cartonate ca să nu se rupă foarte ușor.

DSCN6135

O altă cărticică pe care am luat-o în sarcină este Hannah, balerina talentată! de la Girasol.  Și aceasta este o carte cu pagini cartonate și are pe câteva pagini câte o bucățică de material lipită, pe post de fustiță. Este un fel de touchy-feely dar foarte slăbuță.
DSCN6136

Și acum să trecem la cărțile noastre preferate, cărțile de la Usborne în limba engleză, aduse direct din Anglia. Deși sunt mai scumpe calitatea este mult mai bună decât a celor de mai sus. Paginile sunt din carton gros, mai ales cele de nou născut. Fetița mea le și molfăie.

DSCN6127

Am descoperit aceste cărticele de curând și m-am îndrăgostit de ele! Avem 2 cărți muzicale (cea cu trenulețul este doar cartonată și muzicală, cea cu roșu are și porțiuni decupate și tot felul de texturi).

DSCN6129

Avem 4 cărți cu texturi și porțiuni decupate și 2 cărticele simple. Sunt superbe! Fetiței mele îi plac în mod special cele cu porțiuni decupate pentru că trage cu unghiile de ele.

DSCN6130

DSCN6133

Dacă vreți și voi cărticele de la Usborne le puteți găsi aici. Sunt o grămadă de reduceri, mai ales că a început summer sale.

Carticele Vesele

Mai găsiți și seturi la prețuri avantajoase, cum ar fi:
https://www.facebook.com/Carticele.Vesele.Usborne/

https://www.facebook.com/Carticele.Vesele.Usborne/

https://www.facebook.com/Carticele.Vesele.Usborne/

https://www.facebook.com/Carticele.Vesele.Usborne/

https://www.facebook.com/Carticele.Vesele.Usborne/

Dacă nu găsiți ceea ce doriți printre reduceri puteți folosi codul PAPRK01 pentru a primi 10% reducere la o comandă. Acest cod se poate folosi o singură dată de persoană și reducerea nu se cumulează cu alte promoții.

Folositi codul PAPRK01 LA URMATOAREA COMANDA PENTRU A BENEFICIA DE O REDUCERE DE 10%.

V-am pupat!

Scutece textile – aventura noastră

Astăzi vreau să vă povestesc despre aventura noastră cu scutecele textile.Astăzi vreau să vă povestesc despre aventura noastră cu scutecele textile.

Eu știam de scutecele acestea încă dinainte de a rămâne gravidă și tare mi-am dorit să le folosesc pe copilul meu din mai multe motive: pentru că sunt sănătoase, pentru că sunt eco, pentru că sunt frumoase și mai sunt și economice.

Inițial mă gândeam totuși ce faci cu scutecul plin de treaba mare, doar nu-l bagi așa în mașina de spălat, dar am aflat că sunt niște hârtiuțe ce se pun peste scutec care se aruncă apoi, iar scutecul rămâne curat.

Dar la bebeluș alăptat exclusiv hârtiuțele nu prea ajută pentru că excrementele sunt lichide si pătează tot. Eu în cazul acesta clătesc scutecele bine înainte de a le băga la spălat. Oricum, la câte hăinuțe am spălat de treaba mare datorită “accidentelor” de pe vremea când foloseam pamperși, acum nu mi se mai pare deloc scârbos.

Totuși, mi-a fost frică să investesc foarte mult în scutece textile înainte de a vedea dacă ne împăcăm cu ele, așa că mi-am luat câteva scutece chinești mărime unică și unul “de firmă” pentru nou-născuți.

După ce s-a născut pitica nu am avut nervi să încep folosirea lor (de frica dezamăgirii) până pe la 3 luni și atunci am fost tare supărată că îmi curgeau scutecele mărime unică pe la picioruțe. După câteva încercări eram determinată să le vând, aveam și anunțul pregătit, dar ceva parcă m-a impiedicat să îl postez. Ce mă bucur!

Îmi părea atât de rău să le dau, mai ales că pe grupul de scuteciște sunt mii de mămici ce le folosesc cu succes.

Așa că am mai întrebat, am mai citit și am aflat de la o mămică rețeta pentru folosirea scutecelor ieftine mărime unică: trebuie “umplute” mai bine că sunt lucrate puțin mai mari la piciorușe.

După vreo 2 săptămâni am încercat din nou dar folosind noile informații. De atunci (de vreo 2 săptămâni) scutecim cu drag și ne-am mai mărit și colecția cu scutece românești, cu scutece ieftine, dar și cu unele scumpe.

Nu o să vă explic despre tipuri de scutece si cum se folosesc, pentru că este plin internetul de explicații, dar vă las câteva linkuri pentru documentare 🙂

Colecția noastră este formată în mare parte din scutece cu bunar. Voi reveni cu impresii despre fiecare marcă pe care o avem, mai ales cele românești.

Dacă sunteți interesași de acest subiect există un grup pe facebook plin cu informații prețioase, îl găsiți aici.

Linkuri utile:

http://kiddyshopblog.blogspot.ro/2013/05/film-pentru-incepatorii-in-scutecit.html

http://kiddyshopblog.blogspot.ro/2012/08/tipuri-de-scutece-textile-1-sisteme.html

http://kiddyshopblog.blogspot.ro/2012/08/tipuri-de-scutece-textile-2-sisteme.html

http://kiddyshopblog.blogspot.ro/2012/08/tipuri-de-scutece-textile-3-accesorii.html

 

Cum facem pastele mai gustoase

Astăzi voi împărtăși cu voi o metodă de a face pastele mai gustoase și mai sănătoase.

Astăzi voi împărtăși cu voi o metodă de a face pastele mai gustoase și mai sănătoase.
Cum facem asta? Foarte simplu, le înmulțim cu “spaghete” din morcovi.
Eu mi-am luat un curățător de legume cu care fac spaghetele. Găsiți la Kitchen Shop sau varianta ieftină, în Jumbo.
Fierb pastele împreună cu morcovii și îmi place că devin puțin mai dulci de la morcovi.
O să îi fac și piticei pastele așa când va crește.

V-am pupat!

Supă cremoasă de mere

Când eram mică bunica mea îmi tot făcea supe de diferite fructe, iar cea de mere o făcea cel mai des. Preferata mea era cea de cireșe, dar cum nu este sezonul lor și cum atunci când alăptezi este recomandat să mănânci mere fierte m-am gândit să îmi incerc norocul. Al meu soț nu este fan de "compot cu smântână", așa numește el supele de fructe.

Când eram mică bunica mea îmi tot făcea supe de diferite fructe, iar cea de mere o făcea cel mai des. Preferata mea era cea de cireșe, dar cum nu este sezonul lor și cum atunci când alăptezi este recomandat să mănânci mere fierte m-am gândit să îmi incerc norocul.
Al meu soț nu este fan de “compot cu smântână”, așa numește el supele de fructe.

 

Supă cremoasă de mere

Ingrediente:

2 linguri de zahăr
6 mere
250ml smântână pt frișcă
scorțișoară
cuișoare
esență de vanilie
1 lingură de făină

Pași de urmat:

1. Merele se curăță de coajă și de cotor și se taie cubulețe.
2. Zahărul se caramelizează în oala în care vrem să facem supa.
3. După ce s-a caramelizat tot zahărul îl stingem cu apă (mare atenție să nu vă ardeți).
4. Se adaugă merele, esența de vanilie și condimentele (le puteți folosi fie măcinate, fie întregi dar atunci trebuie să le pescuiți din supă – eu alăptez așa că nu am folosit condimente).
5. După ce s-au fiert bine merele se adaugă smântâna amestecată cu lingura de făină. Puneți un polonic de zeamă de supă peste frișcă înainte de a o pune în supă pentru a nu face cocoloașe.

Informații adiționale:

Puteți folosi mai mult zahăr dacă vreți, eu l-am folosit doar pentru puțină aromă de caramel.

Poftă bună!

Dm babybonus

Dacă vă place să faceți cumpărături la magazinul dm, neapărat trebuie să vă înscrieți în programul dm babybonus.  De ce? Pentru ca primiti până la 4 pachete ce conțin carnețele de cupoane de reduceri la produsele pentru mamă și bebe.

Dacă vă place să faceți cumpărături la magazinul dm, neapărat trebuie să vă înscrieți în programul dm babybonus.

De ce? Pentru că primiți până la 4 pachete ce conțin câte un carnețel de cupoane de reduceri la produsele pentru mamă și bebe.

Acest program se adresează bebelușilor sub 2 ani si pachetele sunt împărțite astfel:
Pachetul 1: pentru vârsta 0 – 6 luni care conține broșură info, carnet cupoane reduceri, mostră
Pachetul 2: pentru vârsta 7 – 12 luni care conține broșură info, carnet cupoane reduceri
Pachetul 3: pentru vârsta 13 – 18 luni care conține broșură info, carnet cupoane reduceri
Pachetul 4: pentru vârsta 19 – 24 luni care conține broșură info, carnet cupoane reduceri

Noi am primit pachetul 1 care a conținut, pe lângă carnet, o broșură, un abțibild de parbriz, o mostră de pur și un centimetru de lipit pe perete.

Cupoanele sunt majoritatea cu reducere 10 %, mai sunt câteva cu reducere 20 % la ceva produse Babylove și un cupon cu reducere 50 % la o fotocarte cewe.
Printre produsele de pe cupoane găsiți scutece Babylove și Pampers, șervețete umede Babylove, Nivea, Pampers, creme de funduleț, șampoane, mâncărică, detergent pentru bebe, dar și vreo 3 cupoane pentru mamă.

Sincer, m-aș fi bucurat să găsesc și cupoane pentru scutecele Babylove nature. Noi am trecut la ele după ce Pampers Premium ne-a tot iritat. Voi reveni cu mai multe detalii despre aceste scutece.

Pentru a vă înscrie trebuie să completați acest formular.

O cunoașteți pe girafa Sophie?

Povestea girafei Sophie am ajuns să o cunoaștem cu ocazia nașterii fetiței noastre. Ea a primit-o cadou de la o cunoștință din Franța. Vreți să îi cunoașteți povestea?Sophie este o girafă de jucărie din cauciu natural, specială pentru dentiție. Ea s-a “născut” în 1961, de sfânta Sofia (de unde și numele).

Ea a fost creată de domnul Rampeau, un expert în folosirea cauciucului natural. Pe atunci jucăriile erau doar în formă de animale domestice, iar Sophie a fost prima jucărie în formă de un animal sălbatic.

Domnul Rampeau s-a gândit că gâtul lung și subțire al girafei este perfect pentru a putea fi prins cu ușurință de mânuțele mici ale bebelașilor. Jucăria este moale și poate fi roasă cu ușurință de bebelași și îi ajută să se liniștească. Ea are de asemenea și o piuitoare ceea ce îi încântă pe copilași.

Mămicile au realizat în scurt timp cât de necesară este această jucărie unui copil căruia îi dau dințișorii și în scurt timp a devenit faimoasă.

În ziua de azi, în Franța, această jucărie a devenit un simbol național și este oferită în dar fiecărui bebelaș.

Așa am ajuns și noi să o cunoaștem pe Sophie, am primit-o în dar de la o cunoștință din Franța. Mi-a plăcut tare mult tradiția pe care o are în țara de origine de aceea am vrut sa împărtășesc cu voi povestea ei.

Fetița mea încă nu a ajuns la stadiul în care să apuce de jucării, îi place că fac zgomot, le urmărește cu privirea și râde. Abia aștept să înceapă să prindă singurică de jucării.

Pe Sophie o găsiți și la noi în magazinele de jucării.

Voi o cunoșteați pe Sophie?

surse:
en.wikipedia.org/wiki/Sophie_the_Giraffe
www.girafasophie.ro/en
În prima lună de viață a bebelușului mama învață multe lucruri, mai ales dacă este primul copil. Astfel, la următorii va ști exact ce și cum trebuie făcut. Multe am învățat și eu și vreau să împărtășesc cu voi și bune și rele.

1 LUNĂ – Cum ne-am petrecut-o

În prima lună de viață a bebelușului mama învață multe lucruri, mai ales dacă este primul copil. Astfel, la următorii va ști exact ce și cum trebuie făcut. Multe am învățat și eu și vreau să împărtășesc cu voi și bune și rele.

În prima lună de viață a bebelușului mama învață multe lucruri, mai ales dacă este primul copil. Astfel, la următorii va ști exact ce și cum trebuie făcut. Multe am învățat și eu și vreau să împărtășesc cu voi și bune și rele.

Ieri, puiul meu a împlinit o lună de viață. A fost o lună plină de peripeții, mai stresantă la început din cauza problemelor cu alăptatul, dar a fost frumoasă!

Vreau să vă spun că sunt o mămică norocoasă pentru că puiul meu este sănătos, mănâncă bine și doarme la fel de bine.

În această lună am învățat multe despre fetița mea, ce îi place și ce nu îi place. Vă pot spune că îi plac băile fierbinți (dacă e apa de băiță puțin mai rece face scandal), îi place să stea cu capul ridicat (deși e mititică își ține foarte bine capul), îi place să adoarmă la sân și îi place să se plimbe cu mașina.

Dacă ar trebui să o iau de la capăt următoarele lucruri le-aș face mult mai bine.

Aș ști cum să îmi alăptez copilul încă din prima zi.

După cum v-am mai spus și aici, noi abia în a 2-a săptămână de viață am început alăptarea cu ajutorul unei consiliere în alăptare. Dacă bebelașul este pe drum vă sugerez să vă documentați cât se poate de bine despre alăptare și să cereți ajutor dacă aveți probleme. Este mult mai ușor și pentru mamă și pentru bebe dacă el este alăptat … și îi oferiți plăcerea de a adormi la sân.

Aș sti ce hăinuțe să îi cumpăr și câte.

Noi am început direct cu hăinuțe mărimea 56, dar acum trebuie să trecem la 62 pentru că nu ne mai încap cele vechi.

În primul rând vă sfătuiesc să luați body-uri care se închid peste piept cu capse și nu din cele care se trag pe cap. Este mult mai ușor de îmbrăcat bebele cu aceste body-uri. Bebelina mea nici nu plânge când este îmbrăcată.

De asemenea să vă cumpărați haine cât pentru vreo 8-10 schimburi. Noi am avut zile în care am schimbat toate hainele și de 4 ori pentru că se murdăreau de caca ieșit din pampers (și am schimbat pampersul des), dar am avut și multe zile în care hainele rămâneau curate. Oricum, mai bine să fie decât să nu fie.

Eu îmi făcusem calcule că voi ține copilul fie în body cu pantalonași, fie în șalopetă. În maternitate însă am văzut că și sub șalopetă le dădeau body așa că am păstrat obiceiul. Țineți cont și de asta când vă calculați necesarul de hăinuțe.

Un alt lucru pe care l-aș cumpăra ar fi în sac de dormit. Cum au început durerile de burtică, căldura la nivelul burticii îi liniștește foarte mult. Fata mea doarme foarte bine în port-bebe (tot un fel de săculeț, dar de scos afară) într-o cameră mai răcoroasă. În weekend vreau să merg să îi iau un sac pentru a o ajuta să se liniștească.

Aș ști ce produse de toaletă îi trebuie.

Deși am vrut să folosesc doar unt de cocos pe pielicica fetiței mele, nu s-a putut. În primul rând, dacă folosești pamperși nu ai nici o șansă de a combate eritemul fesier doar cu ulei de cocos. Fără bepanthen zona întimă a fetiței ar fi plină de bubițe.

De asemenea, uleiul de cocos nu face față iritatiilor pielii, mai ales de pe față. Fata mea are piele mai sensibilă și e plină de bubițe, deși folosim crema tratament de la A-Derma.

Aș ști cum să ajut copilul să treacă cu bine peste colici.

La noi, cele mai bune remedii pentru crampele abdominale sunt alăptatul și dormitul pe pieptul meu, aproape de inimă. Trebuie să vă precizez că eu am mare grijă la alimentație, mănânc numai fierturi (carne, morcovi, cartofi, puține rădăcinoase în supă), ouă, lactate, banane (cu moderație), mere (doar în compot fără zahăr sau la cuptor), făinoase și mai rar, spanac. De băut, pe lângă lapte și apă beau și ceai de fenicul pentru a avea destule resurse pentru fetița mea.

Ce am mai văzut că ajută sunt băile fierbinți și dormitul la căldurică, în port-bebe. Poate voi mai încerca și pernița cu sâmburi de cireșe care am auzit că ar fi de mare ajutor.

Cam atât am învățat eu în această lună, pe lângă schimbatul de scutece și făcutul de baie. Voi ce ați învățat în prima lună alături de copil?

Cât ești gravidă ți se pare că alăptatul este cel mai ușor și natural lucru pe care îl poți face. La toate cursurile, în toate cărțile ți se explică cum bebelușii știu să sugă din instinct... îți mai explică și cum trebuie să îl pui la sân, poziții de alăptat, cum să treci peste posibile probleme, dar până nu ajungi să ai bebelușul în brațe nu știi ce te așteaptă.

Alăptarea – ce a funcționat în cazul nostru

Cât ești gravidă ți se pare că alăptatul este cel mai ușor și natural lucru pe care îl poți face. La toate cursurile, în toate cărțile ți se explică cum bebelușii știu să sugă din instinct... îți mai explică și cum trebuie să îl pui la sân, poziții de alăptat, cum să treci peste posibile probleme, dar până nu ajungi să ai bebelușul în brațe nu știi ce te așteaptă.Cât ești gravidă ți se pare că alăptatul este cel mai ușor și natural lucru pe care îl poți face. La toate cursurile, în toate cărțile ți se explică cum bebelușii știu să sugă din instinct… îți mai explică și cum trebuie să îl pui la sân, poziții de alăptat, cum să treci peste posibile probleme, dar până nu ajungi să ai bebelușul în brațe nu știi ce te așteaptă.
Așa am fost și eu. Ultima mea grijă era că fata mea nu va suge.

Am născut la un spital privat unde au mare grijă ca atât mama, cât și copilul să se odihnească și să se recupereze ușor.

Dar acest lucru se face în defavoarea alăptării pentru că bebelușii primesc lapte praf pe toată perioada spitalizării.

Datorită biberonului copilul meu nu a știut să sugă până la vârsta de o săptămână. În spital am reușit să o atașez la sân de doar 2 ori: o dată cu ajutorul consilierului în alăptare pe care îl aveau în spital (dar care nu avea foarte mult timp de petrecut doar cu o mămică)  și o dată singură.

Dar vă spun drept că eram foarte stresată din cauza asta pentru că îmi era frică să nu îmi pierd laptele. De fiecare dată când îmi aduceau copilul mă chinuiam să o prind la sân, mai ceream și ajutorul asistentelor dar ele după ce mă chinuiau bine îmi spuneau ba că nu am sfârcuri, ba sunt sânii prea mari, ba am nevoie de mameloane de silicon … și fata mea își pierdea repede răbdarea așa că ajungeam să îi dau eu lapte praf cu biberonul.

Înainte de a pleca acasă mi-am trimis soțul să îmi cumpere și mameloane de silicon și pompă de sân ca să îmi pot stimula sânii.

Mameloanele au fost cea mai proastă investiție, fata mea stătea cu ele în guriță și nu simțea nevoia să închidă gurița. Oricum am înțeles că este bine că nu le-a acceptat pentru că atunci când le folosești sânul nu este stimulat.

Pompa ne-a fost de mare ajutor. Înițial am luat una manuală pentru că îmi era frică de cea automată (câte filmulețe îți pot trece prin cap despre cum se prinde pompa automată de sân și rupe tot ;)) ). Am folosit-o până la o săptămână zi și noapte. Mă mulgeam ca să am ce să îi dau copilei să mănânce … și copila mea mânca bine (a început cu 90 ml și în câteva zile a ajuns la 150-200 ml). A fost o perioadă foarte obositoare și mă bucur că s-a încheiat.

La o săptămână a venit să ne vadă o altă consilieră în alăptare, o mămică tinerică ce face parte din asociația Alăptează!. Ne-a adus un tubușor (sns) cu ajutorul căruia am reușit să convingem fata să prindă de sân.

Uitați aici un filmuleț despre cum se folosește. Noi am pus capâtul acela de plastic direct în recipientul cu lapte muls așa că fata trăgea singură când sugea.

Am folosit sns-ul de vreo 2-3 ori, apoi am învățat amândouă cum trebuie să facem lucrurile să meargă.

Pentru că în prima zi a prins mai mult la un sân, am început să am dureri așa că am folosit comprese de la Multi-Mam și lanolina tot de la Multi-Mam. Le-am preferat pe acestea pentru că nu trebuie spălat sfârcul după folosire. Sunt destul de scumpe produsele Multi-Mam, dar puteți folosi și ceva mai ieftin cum este crema Cicatrizin de la Tis. Conține printre altele și lanolină.

Pe site-ul asociației Alăptează! găsiți multe informații folositoare și remedii pentru diferitele probleme ce pot apărea în alăptare.

De asemenea aici găsiți un articol interesant despre cum să readuci un copil hrănit cu biberonul la sân.

Voi ce probleme ați întâmpinat?

P.S. După ce am născut am aflat că multe cunoștințe au avut probleme la capitolul acesta așa că nu vă îngrijorați, cereți ajutor și înarmați-vă cu răbdare!

Bine ai venit, bebelino

Ce mai faceți dragilor? Un călduros și întârziat LA MULȚI ANI! Nu v-am mai scris de anul trecut, dar în dimineața de 28 decembrie, la exact 40 de săptămâni, a venit pe lume fetița noastră. De atunci nu mai sunt stăpâna timpului meu.

Sper ca în curând să își facă pitica cât de cât un program și să am din nou timp să scriu. Până atunci, v-am pupat!

De ce nu voi mai merge la Hiperdia pentru analize

Astăzi vreau să împărtășesc cu voi pățania mea cu cei de la clinica Hiperdia din Timișoara.

hiperdia

Toată sarcina am mers la ei pentru analizele de sânge pentru că știam că mai au fonduri de la casa de asigurări la sfârșit de lună. Deși sunt foarte dezorganizați la recepție, nu m-a deranjat foarte tare.

Dar acum, la sfârșit de sarcină m-am dus din nou pentru un set de analize pe care de această dată le-am plătit. M-am dus la ei într-o zi de marți și fetele de recoltare mi-au spus că toate analizele mai puțin una vor apărea pe site în aceeași zi, după ora 18.

Mă uit seara pe site, îmi apăreau toate analizele mai puțin 2. Mă gândesc că poate apare mai târziu așa că nu m-am panicat.

Joi verific din nou rezultatele: analiza care trebuia să apară în 3 zile este și ea acolo, dar cealaltă analiză tot nu este așa că m-am decis să sun la ei.

Eram ferm convinsă că au uitat să îmi facă analiza dar speram să mai aibă sânge in laborator pentru a putea face acea analiză fără să fie nevoie să mai fac eu o vizită la ei.

Îmi răspunde o domnișoară care îmi spune că sună la laborator și revine cu un telefon. Revine după jumătate de oră și îmi spune să nu îmi fac probleme pentru că analiza este în curs de procesare și a doua zi va fi gata.

Buuuuunn. Mă bucur că am rezolvat problema deși părerea nu mi-am schimbat-o. Au uitat să îmi facă acea analiza!

Vineri seara, curioasă de rezultat, verific din nou rezultatul on-line. Surpriză! Analiza tot nu apare! Cum era târziu nu am mai sunat și am așteptat până luni să sun din nou.

Sun luni din nou, de această dată primesc alt răspuns: sângele nu a fost destul pentru a putrea face această analiză și trebuie să merg din nou la recoltat, dar se va face analiza de urgență!!

Până joi nu am avut posibilitatea de a ajunge la Hiperdia așa că joi m-am dus din nou la recoltat și fetele de acolo mi-au zis că mă sună când e analiza gata.

Astăzi e duminică și eu încă nu am rezultatul analizei respective. M-au sunat vineri ca să mă anunțe că doar luni va fi gata analiza.

Dacă vă întrebați după ce analiză aștept, este vorba de un amărât de TSH. V-am zis că am probleme cu tiroida și o țin sub medicație.

Luni intru în săptămâna 39 de sarcină, așa că bebelina poate veni pe lume oricând de-aia m-am dus la analize în săptămâna 37.

Ce m-a deranjat cel mai tare? M-a dereanajt că nu m-au sunat ei după primul telefon ca să mă anunțe că trebuie să merg din nou la recoltare. Au preferat să ascundă problema sub preș, poate uit că îmi mai trebuie. Dacă mă sunau atunci sau îmi spuneau la primul telefon că trebuie să merg din nou, nu cred că m-aș fi enervat atât de tare pe ei …. dar să trebuiască eu să tot sun la ei mi se pare deja nesimțire.

Îmi pare rău dacă v-am plictisit cu povestea mea.

O seară frumoasă!